Tabăra începutul unei vieți schimbate – Patranjel

1

Descriere

„Semănăm speranță în inimile copiilor și familiilor”

„Am rămas fără părinți de mică și am trecut prin multă descurajare. La 16 ani, am ajuns pentru prima dată într-o tabără de adolescenți. Pentru mine, suma de 1000 de lei era imposibilă, dar prin oameni cu inimă bună, Dumnezeu a făcut această experiență posibilă.

Acolo m-am apropiat de Dumnezeu, am cunoscut oameni minunați și viața mea s-a schimbat. Mulțumesc mult familiei Patranjel pentru că organizează astfel de tabere și tuturor celor care m-au ajutat!”

(Dana P)

În vara anului 2026 ne dorim să ducem Evanghelia la aproximativ 1000 de copii și adolescenți prin următoarele activități:

  1. – organizarea sărbătorii de 1 iunie – Ziua Copiilor
  2. – o excursie cu vaporul
  3. – 2 tabere rezidențiale
  4. – 6 tabere de zi
  5. – 2 evanghelizări
  6. – distribuire de tractate

Prin aceste lucrări, ne rugăm ca fiecare copil să audă despre dragostea lui Dumnezeu și despre Isus Hristos, Mântuitorul.

Pentru realizarea acestui proiect avem nevoie de implicarea ta prin: rugăciune, prezență fizică, sprijin financiar, combustibil, materiale, hrană și surprize pentru copii.

Mărturia Danei este doar un exemplu dintre multele vieți care pot fi atinse. Poți fi și tu parte dintr-o schimbare reală.

Implică-te astăzi și ajută un copil, ca Dana, să ajungă într-o tabără unde să audă despre Isus, să simtă dragoste și să primească speranță. Pentru unii copii, aceasta nu este doar o tabără, este începutul unei vieți schimbate.

Cu multă dragoste și apreciere față de fiecare, Nicolae & Ala Patranjel