„… și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.” Fapte 1:8
Numim acest verset MAREA TRIMITERE. O poruncă și o onoare, pentru noi, robii Domnului Isus Hristos de a fi martori ai Lui.
Această poruncă nu e selectivă, numai pentru anumiți ucenici, ci pentru TOȚI ucenicii, pentru TOȚI urmașii Domnului Isus, și eu, și tu!
Cum voi fi martor în Ierusalimul meu? Dar în Samaria?
MISIUNE 1.8
este un proiect ce îți oferă posibilitatea de a fi martor al Domnului Isus Hristos printre copiii și adolescenții din Moldova și Europa alături de lucrătorii AMEC.
Fiecare donație va fi folosită pentru susținerea misionarilor AMEC din Moldova și din întreaga Europă. Atât copiii de lângă noi, cât și copiii din alte țări trebuie să audă Evanghelia, trebuie să audă că El vrea și poate să fie și Mântuitorul lor.
Vă invităm să dăruiți lunar 400 de lei, sau atât cât vă pune Domnul pe inimă. După cum este descris și în videoclipul de prezentare, fiecare donație va fi împărțită în 2: o parte pentru lucrarea AMEC din Moldova, cealaltă parte pentru lucrarea AMEC din alte țări.
Împreună vom duce Vestea Bună în Moldova și în multe alte țări.
Vă mulțumim anticipat pentru că vă veți implica prin a dărui pentru proiectul Misiune 1.8 și vă invităm să vă rugați pentru sufletele prețioase care au nevoie să audă de El!